EXCLUSIV | Emily Burghelea, detalii de ultimă oră după ce i-a fost scoasă tija din cap: „Am simțit ca și cum cineva îmi scoate toți dinții din gură!”
În urma accidentului de mașină suferit în Mauritius, împreună cu nașa ei, Emily Burghelea încearcă să își păstreze starea de spirit cu care ne-a obișnuit pe toți cei care o urmărim pe social media!
După diagnosticul dat de medici de triplă fractură de os zigomatic, fractură etmoid, lacrimal și maxilar și după prima operație din viața ei, urmează o perioadă de recuperare de 6 luni. Emily Burghelea, extrem de activă ca și creator de conținut este acum nerăbdătoare să se facă bine, să își revină complet, dar până atunci, frumoasa influenceriță și vedeta PROTV, ne-a povestit exclusiv pentru CIAO.RO cum se simte și cât de mult a susținut-o și ajutat-o soțul ei în tot acest timp în care a fost practic într-o convalescență.
Emily Burghelea, detalii de ultimă oră după ce i-a fost scoasă tija din cap
Emily, cum te simți acum? Au trecut cumva emoțiile de după operație? Ai reușit să te odihnești?
În urmă cu câteva ore mi-am scos tija din cap și încă simt cum acel fier este tras din interiorul capului meu, a fost o intervenție pe viu, fără anestezie și cu o presiune imensă asupra capului meu, am simțit ca și cum cineva îmi scoate toți dinții din gură, pe viu. Am postat și pe instagram, tija este imensă, nu știu cum a avut loc în capul meu… Emoțiile nu au trecut, am fost cusută și îmi imaginez doar cum îmi vor fi scoase aceate fire.. Deja îmi este frică din nou. Am avut parte de o echipă de medici foarte buni, iar Dr. Diana mi-a dat curaj și putere să trec cu bine peste.
Ce mai urmează pentru tine din punct de vedere medical? Alte operații și tratamente?
Din punct de vedere medical pentru mine urmează o perioadă de 6 luni de recuperare, în care medicii vor vedea dacă mai este necesar să intervină chirurgical sau doar să schimbe tratamentele pentru a reveni la normal…
Care este acum starea ta psihică? Ai coșmaruri? Vrei să apelezi la un psiholog ca să treci mai ușor peste această traumă?
Mi se întâmplă să ațipesc și să mă trezesc brusc, visând din nou și din nou clipa impactului… Din punct de vedere psihic sunt optimistă, am parte de tot suportul familiei, Andrei este mereu lângă mine și mă susține moral însă cred totuși că va fi nevoie să apelez la un psiholog pentru a înțelege exact cât de tare m-a afectat accidentul, este importantă și abordarea unui specialist în aceste cazuri, mai grave
Cât de mult te-a ajutat soțul tău, Andrei, în perioada asta? A fost și el destul de stresat, a stat pe holurile spitalului, te-a supravegheat….
Andrei în momentul în care a primit SMS-ul care l-a anunțat că am făcut accident, a fost șocat iar când m-a văzut la aeroport mi-a promis că niciodată nu o să mă mai lase singură iar în momentul în care am ajuns în țară nu s-a mai dezlipit de mine. A fost cu mine la toate controalele, m-a păzit pe patul de spital, l-am văzut stresat de fiecare dată când anumiți medici nu-l lăsau să intre cu mine în cabinet.
„Am simțit ca și cum cineva îmi scoate toți dinții din gură!”
Nașa ta a fost rănită mai rău! Ea cum se simte acum?
Nașa mea este o adevărată eroină, a fost o adevărată minune că am reușit să ajungem acasă, este internată și urmează să se opereze, are dublă fractură de coloană și ne rugăm că Dumnezeu să-i vegheze pașii.
Cum a fost transportată cu rănile acestea din Mauritius la București?
Cu avionul.
De ce ți-a fost cel mai tare teamă în aceste momente, de la accident până acum?
Am foarte multă încredere în Dumnezeu și m-am lăsat în mâinile Lui, fără frică! Totuși… Inima de mamă m-a frământat puțin. Cel mai teamă mi-a fost ca cei mici să nu se sperie de rănile pe care le am pe față și m-am pregătit menatal foarte mult pentru întâlnirea cu ei, nu știam cum ar explica o mamă bună situația…
Tu, cumva, în vacanțele tale, ești urmărită de un ușor ghinion! Ba îți luxezi glezna, ba îți pierzi bagajele, cerceii, telefonul soțului în apă, acum, accidentul… Mereu se întâmplă cate ceva! Ai observat? Ce părere ai despre asta?
De când eram mică am avut parte de tot felul de aventuri și peripeții în concedii, în expediții și tata, profesor de matematică, are o vorbă… “Dacă o vacanță nu are și o mică peripeție nu o ții minte!”. Am crescut și se pare că peripețiile mă urmăresc! Nu fac nimic special să le atrag, ba chiar uneori îmi doresc să mă și relaxez fără să am atâtea pe cap dar sincer… Nu-mi iese niciodată! În momentul în care planific mă gândesc doar la vacanță, nu și la peripețiile care vor urma în vacanță însă cred că Emily inseamnă și o mică doză de neprevăzut…
Emily Burghelea, detalii de ultimă oră după ce i-a fost scoasă tija din cap
Cât de recunoscătoare ești acum că trăiești? Te simți binecuvântată?
În momentul în care am văzut cum arată mașina am știut clar că am fost salvată de Dumnezeu. Îi sunt recunoscătoare în totalitate, dacă a trebuit să primesc o lecție am primit-o și aceea a fost să apreciez și să mă bucur mai mult de tot ce am în jur, să mă bucur de fiecare moment, de fiecare clipă și să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit și pentru fiecare zi. Din ziua accidentului mă trezesc cu zâmbetul pe buze și știu că nimic nu poate fi mai rău decât din ce am fost eu salvată… Simt că am renăscut și că s-a dat un restart total.
Cât de uiți în oglindă acum și te vezi așa, bandajată, ce îți spui? Cum te îmbărbătezi?
Când mă văd plină de bandaje plâng dar în spatele meu, în aceeași oglindă îl văd pe Andrei care mă încurajează și îmi zice că sunt frumoasă, mai frumoasă ca înainte și asta mă îmbărbătează, îmi șterg lacrimile și știu că va fi… bine și că uneori și oglinda poate minți.